La o zi după reunirea lotului, U Craiova a avut programată și vizita medicală, la Policlinica pentru Sportivi din Bănie. Au fost prezenți aceiași jucători ca la reunire, iar unii dintre ei și-au expus gândurile pentru sezonul următor. În ciuda contestărilor venite din partea fanilor la adresa lui Cornel Papură, jucătorii par optimiști și chiar sunt încrezători că echipa poate avea un parcurs mai bun decât cu Devis Mangia.
Al doilea căpitan al alb-albaștrilor, Alexandru Mateiu, spune că se așteaptă la un cantonament mai greu decât pe vremea lui Mangia și speră la un trofeu în sezonul următor. „Vreau să continui la Craiova și să facem o treabă bună. Au fost doar zvonuri cu plecarea mea la CFR, sunt fericit la Craiova și vreau să rămân aici, nu mă gândesc nici la o plecare afară. Sper să avem un an nu bun, ci foarte bun, să câștigăm un trofeu, îmi doresc foarte mult campionatul, este principalul obiectiv al meu. Cu siguranță va fi un cantonament mult mai greu decât a fost cu Devis, e bine că vom fi mult mai bine pregătiți fizic și vom rezista pe teren 90 de minute. Sunt echipe bune în Europa League, dar depinde de noi cât de bine vom fi pregătiți, sper să facem o figură mult mai bună decât anii trecuți. Bancone a fost senzațional la națională, a fost cel mai bun, a dat două pase de gol și mă bucur foarte mult pentru el. Eu dacă nu am fost convocat înseamnă că nu am meritat, pe viitor o să muncesc mai mult și poate voi ajunge la lot”, a declarat Mateiu.
Revenit după împrumutul la FC Botoșani, Mihai Roman spune că obiectivul fiecărui jucător este titlul. „Ne-am reunit cu gândut să luăm campionatul, chiar dacă va fi un an destul de greu, cu meciuri pe trei fronturi. Nu toți au curajul să spună, dar cu siguranță toți de gândim la titlu. Personal, nu mă gândesc la câte goluri voi da, ci să fiu sănătos și să-mi ajut echipa. Sunt sigur că vor mai veni jucători, deși lotul este unul bun și sper să avem un start reușit. Nu mă sperie concurența, este benefică. Domnul Papură mă știe foarte bine de atâția ani și sper să facem o treabă bună împreună”, a spus Roman.
Valentin Mihăilă a lucrat cu Cornel Papură și la echipa-satelit. „Ne dorim să terminăm pe podium, chiar dacă nu am reușit anul trecut acest lucru. Am avut și ghinion să ratăm cele două obiective. Îmi place foarte mult de domnul Papură, am lucrat cu dânsul la echipa a doua și sper să avem rezultate bune. S-a văzut că am jucat foarte bine ultimele meciuri cu dânsul pe bancă, dar nu am avut noroc, nu a vrut să intre mingea în poartă, anul acesta sper să fie altfel, să avem și rezultate pe măsura jocului. În plan personal, sper, ca orice jucător, să marchez cât mai mult și să fiu convocat la naționala under 21″, a spus atacantul de 20 de ani.
Mirko Pigliacelli are oferte din Serie A, dar și de la Levski Sofia sau APOEL Nicosia, dar vrea să rămână în Bănie: „Sper că va fi un sezon bun pentru Craiova. Am avut câteva oferte, dar vom vedea ce se întâmplă, deocamdată mă simt bine la Craiova. Așa cum am mai spus, aș rămâne aici 20 de ani”.
Lotul Craiovei la vizita medicală:
portari: Mirko Pigliacelli, Laurențiu Popescu, Andrei Marinescu, Cătălin Preduț. fundași dreapta: Ivan Martic, Ștefan Vlădoiu, Florin Borța. fundaș stânga: Marius Briceag. stoperi: Renato Kelic, Tiago Ferreira, Stephane Acka, Raul Hreniuc. mijlocași: Alexandru Mateiu, Stephan Drăghici, Marian Șerban, Ionuț Popescu, Radu Bârzan. atacanți: Cristi Bărbuț, Mihai Roman, Carlos Fortes, Valentin Mihăilă, Raul Baicu, Jovan Markovic.
au lipsit: Bancu, Cicâldău (la loturi), Qaka, Fedele (învoiți).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER